Asociaţia de Standardizare din România a sărbătorit în data de 10 decembrie 2008, două evenimente deosebite:- ASRO - 10 ani de activitate ca organism naţional de standardizare şi peste 80 de ani de standardizare naţională.
Mai multe detalii despre acest eveniment puteţi găsi pe 
Standardele sunt parte a vieţii nostre de zi cu zi, intră zilnic în casa noastră (chiar dacă nu conştientizăm acest lucru) ca atare ne-am gândit, să oferim cititorilor noştri o temă de dezbatere pe acest blog.
Aşteptăm intervenţiile dvs. cu deosebit interes, mai ales ale specialiştilor în diverse domenii, ale utilizatorilor de standarde, ale producătorilor sau distribuitorilor de servicii, ale tuturor celor care sunt interesaţi de existenţa noastră cotidiană, a tuturor.
Începem aceste dezbateri lunare cu o temă de mare actualitate: pungile biodegradabile. Această temă a suscitat, până în prezent, dezbateri la nivelul mass-media, şi nu numai. Una dintre probleme fiind dată de existenţa, la nivel mondial, a mai multor standarde. Prezentăm o scurtă punere în temă vis a vis de această problemă.
A FI SAU A NU FI O SACOŞĂ „VERDE”
Acum un secol (împlinit în 2007), în Statele Unite, belgianul Leo Baekeland punea la punct un material care avea să revoluţioneze piaţa de consum: banalul plastic, care a început să fie folosit pentru producerea celor mai diverse obiecte.
Astăzi, după ce s-a constatat că Pământul nu mai poate respira din cauza renumitelor deşeuri din plastic, acesta a început să fie înlocuit cu materiale mai prietenoase cu mediul înconjurător, adică biodegradabile.
Avantajele, după cum o demonstrează cercetările şi experimentele, sunt numeroase: pentru producerea lor, se economiseşte energie, se reduc emisiile de bioxid de carbon, se reciclează materialul agricol şi, un aspect social important, se creează noi locuri de muncă.
În Uniunea Europeană s-a pus problema ca până în 2010 să se renunţe la fabricarea ambalajelor din plastic non-biodegradabile.
Dar ce înseamnă un ambalaj biodegradabil ?
Este un ambalaj care are următoarele proprietăţi: „sub acţiunea micro-organismelor în prezenţa oxigenului, descompunerea unui component chimic organic în dioxid de carbon, apă şi săruri minerale ale celorlalte elemente prezente (mineralizare) şi apariţia unei noi biomase. În absenţa oxigenului, descompunerea în dioxid de carbon, metan, săruri minerale şi crearea unei noi biomase”, conform SR EN 13432:2002
Până în acest moment se cunosc două tehnologii de producere a ambalajelor(sacoşelor, că de acestea este vorba, biodegradabile): tehnologia hidro-biodegradabilă şi tehnologia oxo-biodegradabilă.
Tehnologia hidro-biodegradabilă
“Hidro-biodegradabilitatea” implică producerea ambalajelor din materiale bioplastice produse pe bază de componente naturale (amidon, gluten, biopolimeri). În aceste condiţii biodegradarea este iniţiată prin hidroliză, iar microparticulele sunt transformate în biomasă de către microorganisme, cu degajare de CO2 şi după unele studii şi metan, fenomenul fiind cunoscut şi sub denumirea de compostabilitate. Este un fenomen asemănător celui prin care deşeurile de origine vegetală (frunze, paie etc) îngropate în pământ se transformă în compost.
Avantaje:
§ Tehnologia este considerată ca fiind cea mai „sustenabilă”, de altfel şi cel mai mare avantaj al acestei tehnologii, practic este non-poluantă.
§ Deşeurile sunt compostabile, şi pot fi utilizate ca fertilizant.
§ Nu conţine nici un fel de metale grele sau alte elemente poluante.
§ Este conformă cu cerinţele esenţiale din directivele europene din acest domeniu, directiva 94/62/EC – Ambalaje şi deşeuri de ambalaje şi standardele armonizate aferente
Dezavantaje:
§ Ambalajele rezultate nu sunt durabile, se degradează, fizic vorbind, într-un timp foarte scurt.
§ Având la bază componente naturale este clar că vor fi necesare culturi dedicate exclusiv fabricării ambalajelor de acest tip, eventual din plante modificate genetic.
§ Nu se reciclează.
§ Fabricarea lor implică utilizarea unor resurse serioase de apă şi consum mai mare de energie decât al ambalajelor tradiţionale.
§ La sfârşitul ciclului de viaţă al ambalajelor, deşeurile rezultate implică utilizarea unor instalaţii de compost industrial.
Tehnologia oxo-biodegradabilă
Implică utilizarea unui aditiv (de multe ori acesta conţine magneziu, cobalt, nichel etc. , deci metale grele) în procesul de fabricare al ambalajelor. Acest aditiv fin dispersat în matricea polimerică a ambalejelor, are proprietatea de a transforma un produs inert la biodegradare, cum este polietilena, într-un produs care este biodegradabil, practic un plastic care se degradează într-un timp relativ scurt, 3-24 luni, spre deosebire de cel tradiţional care necesită zeci sau chiar sute de ani.
Avantaje:
§ Este cea mai ieftină variantă pentru producătorii de ambalaje clasice. Introducerea noi tehnologii implică costuri minime de adaptare a utilajelor.
§ Ambalajele pot fi reciclate.
§ Sunt la fel de fiabile la utilizare ca şi plasticul tradiţional.
§ Deşeurile rezultate pot fi depozitate în gropi de gunoi, fără costuri suplimentare.
Dezavantaje:
§ Este şi rămâne un plastic, care în anumite condiţii (temperatură, umiditate, razele soarelui) se degradează. De aici şi numeroasele dezavantaje comune cu plasticul tradiţional:
§ deşeurile trebuiesc, neapărat colectate şi depozitate în gropi de gunoi sau reciclate;
§ degradarea durând până la 24 de luni, deşeurile pot ameninţa viaţa acviferă.
§ Anumiţi aditivi pot conţine metale grele în exces, ca atare producătorii de ambalaje trebuie să procedeze la testări suplimentare ale produselor (sacoşe) pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele esenţiale din directivele europene.
Fără a avea pretenţia epuizării, în aceste câteva rânduri, a discuţiilor pro sau contra unei tehnologii sau a alteia, aşteptăm, cu mult interes, reacţia dvs. faţă de această problemă.
octombrie 22, 2009 la 9:42 pm
Dear ASRO editor
Allow us too to quote expert evidence.
Professor Gerald Scott DSc, FRSC, C.Chem, FIMMM, Professor Emeritus in Chemistry and Polymer Science of Aston University, UK; Chairman of the British Standards Institute Committee on Biodegradability of Plastics made the following statement on 18th August 2009 (http://www.biodeg.org/files/uploaded/OPA_Response_to_EBP_17.8.09.pdf)
“All plastics will eventually become embrittled, and will fragment and be bioassimilated, and the only difference made by oxo-biodegradable technology is that the process is accelerated. The additives have themselves been tested and proved not to be eco-toxic. They do not contain “heavy metals.” [It is nonsense to suggest that oxo-biodegradable plastics produce “toxic dust”]
“Oxo-bio plastic can be recycled in the same way as ordinary plastic (see http://www.biodeg.org/recycling.htm), and does not need special collection points. [Note:it does not need to be collected within a few days, and it is being successfully recycled in many countries]. By contrast, “compostable” plastic cannot be recycled with ordinary plastic, and will ruin the recycling process if it gets into the waste stream. Recyclers should therefore be very worried about bio-based plastics – but not about oxo-bio.”
“Tests on oxo-biodegradable plastic products are usually conducted according to the test methods prescribed by ASTM D6954-04 by independent laboratories such as Smithers-RAPRA (US/UK), Pyxis (UK), Applus (Spain), etc. I have seen many laboratory test reports and am satisfied that if properly manufactured, oxo-bio products will totally biodegrade in the presence of oxygen.”
“There are two types of Standards – Standard Guides and Standard Specifications ASTM 6954 is an acknowledged and respected Standard Guide for performing laboratory tests on oxo-biodegradable plastic. It has been developed and published by ASTM International – the American standards organisation – and it is impossible to say that it is not a recognised standard. The second Tier of ASTM D6954-04 is directed specifically to proving biodegradation.”
“The tests performed according to ASTM D6954-04 tell industry and consumers what they need to know – namely whether the plastic is (a) degradable (b) biodegradable and (c) non eco-toxic. It is not necessary to refer to a Standard Specification unless it is desired to use the material for a particular purpose such as composting. Note 3 to ASTM D6954-04 provides that if composting is the designated disposal route, ASTM D6400 should be used.”
“It is not necessary to continue the test until 100% has been achieved, because it is possible, by applying the Arrhenius relationship to the test results, to predict the time at which complete biodegradation is likely to occur.”
“There is no requirement in ASTM D6954-04 for the plastic to be converted to C02 in 180 days because, while timescale is critical in an industrial composting process, it is not critical for biodegradation in the environment. Timescale in the natural environment depends on the amount of heat, light, and stress to which the material is subjected. Nature’s wastes such as leaves twigs and straw may take ten years or more to biodegrade, but oxo-bio plastics will biodegrade more quickly than that, and much more quickly than ordinary plastic.”
“Composting is not the same as biodegradation in the environment, as it is an artificial process operated according to a much shorter timescale than the processes of nature. The requirement in EN13432 and similar [composting] standards for 90% conversion to CO2 gas within 180 days is not useful even for composting, because it contributes to climate change instead of contributing to the fertility of the soil. “Compostable” plastic, 90% of which has been converted to CO2 gas, is virtually useless in compost. Nature’s lignocellulosic wastes do not behave in this way. “
Professor Emo Chiellini, Professor of Chemistry at the University of Pisa, Italy; Professor Ignacy Jakubowitz, Associate Professor of Physical Chemistry, University of Gothenburg; and Professor Telmo Ojeda, Professor of Chemistry, Instituto Federal de Educação Ciência e Tecnologia Sul-Rio-Grandense, Brasil, and many others, have done intensive studies of oxo-biodegradable plastic and have arrived at similar conclusions to Professor Scott.
Oxobiodegradable plastic is not designed to comply with EN13432, and by letter dated 1st October 2009 the EU Commission confirmed to Symphony’s Romanian lawyer that “The Packaging Directive does not provide for a compulsory use of standards.” A “presumption” is not a “requirement.”
noiembrie 5, 2009 la 2:32 pm
As I said we do not want a polemic with you on this subject. I read last report required by your company from famous scientists, and the report submitted to the Scottish Parliament in 2006. As there are many pros, there are others against some well-known specialists both from Europe and Australia etc.
This is not the problem; the problem is compliance with European Directives. Allow me to give two brief quotations on this:
“Member States should, without prejudice to Council Directive 83/189/EEC of 28 March 1983 laying down a procedure for the provision of information in the field of technical standards and regulations, notify the Commission of drafts of any measures they intend to adopt before adopting them, so that it can be established whether or not they comply with the Directive 94/62/EC.” – From the Directive 94/62/EC
“The standard 13432 is a part of a series of standards and report elaborated by CEN within the mandate M 200 Rev.3 given by the European Commission and the European Free Trade Association – EFTA, to support the European Union Commission and Parliament Directive on packaging and packaging waste [94/62/EC]. The applicable procedure for the present standard together with the other standards and report are specified in standard EN 13427.” – From the Standard EN 13432.
Dr. Ing. Speranta Stomff
Editor in-chief
octombrie 13, 2009 la 5:46 pm
1. Oxo-biodegradable additives do not contain heavy metals. Salts of manganese, cobalt, zinc and iron are NOT metals, and still less are they heavy metals.
2. All plastics will degrade then biodegrade, but oxobio plastics will do so much more quickly than nature’s wastes such as straw and twigs.
3. Oxobio plastics need not be collected and stored in landfill. Quite the opposite. They are designed to automatically self-destruct if they get into the open environment.
4. Oxo-bio additives are certified not eco-toxic, and they will not threaten acquifers. They do NOT contain carcinogens.
5. ASTM D6954 DOES refer to biodegradation. Its title is “Standard Guide for Exposing and Testing Plastics that Degrade in the Environment by a Combination of Oxidation and Biodegradation.” This is the correct standard for testing oxobio plastic, and there is as yet no EU or European national standard. EN13432 (designed for compostable plastics) is not relevant (see http://www.biodeg.org/files/uploaded/OPA_Response_to_EBP_17.8.09.pdf), and there is no legal requirement to use it, even for compostable plastics.
6. Compostable plastics are useless in compost, because EN13432 requires them to convert to CO2 gas within 6 months. They therefore contribute to climate-change but not to the improvement of the soil.
7. Oxo-bio plastic is made from a by-product of oil which used to be wasted, so nobody is importing extra oil to make it. There is little or no extra cost.
8. If the Romanian government is concerned about litter, there is no point in preferring “compostable” plastic. It is designed for industrial composting, and there are very few composting plants in Romania. “Compostable” plastic will not readily biodegrade in the open environment.
octombrie 21, 2009 la 9:52 am
Thank you for your comment. Without wishing to enter into a polemic allow me to quote a few specialists in this field.
Oxo-biodegradable plastic is, like other plastics, petroleum-based, with an added chemical which breaks up the product into tiny little pieces. As a result, these plastics don’t take up space in landfills but they produce toxic dust that pollutes the environment and this is known to be detrimental to human health.
However, environmental experts say this is not good enough to be rated biodegradable. “To be beneficial to the environment, a polymer [plastic] should disappear completely. In biodegradation this means a natural conversion to CO2 and water,” explained Bruno de Wilde, lab manager at Organic Waste Systems (OWS), a Belgium consulting company that tests and certifies the biodegradability of consumer products and packaging.
Another problem with oxo-biodegradable plastics is that they can only be safely and successfully recycled if they are captured into the recycling stream within a few days of use.
“In waste collection you don’t know how old plastics are, so it is likely that in the mechanical sorting process, oxo-biodegradable plastics could end up in the manufacture of other products and continue to degrade,” said David Hughes, executive director of the Plastics Federation of South Africa.
But environmental experts like de Wilde, warn that the minuscule plastic fragments the bag degrades into may enter the food chain and pose health risks. Most plastics contain harmful chemicals, such as sulphur and ethylene oxides, which can cause respiratory and reproductive problems.
To date, oxo-biodegradable plastics have not met the internationally-accepted standards for compostable and biodegradable packaging which ensures that a product breaks down completely in a landfill or an industrial compost heap. To be certified as biodegradable, a product must be fully tested and approved by internationally-recognised bodies.
The standard you mentioned EN 13432 was adopted as a Romanian Standard – SR EN 13432, and is a harmonized standard, being quoted in the Official Journal of the EU – it has been implemented in Europe at national level and it provides the presumption of conformity (as mentioned in art. 7 para. 1 from Law no. 608/2001) with the Directive 94/62/EC on packaging and packaging waste, amended by Directive 2004/14/EC and Directive 2005/20/EC. The Directives mentioned were transposed in the Romanian legislation by Emergency Government Ordinance no. 78/2000 approved by Law no. 426/2001, and Government Ordinance nr. 621/2005 and Government Ordinance no. 1872/2006. Therefor EN 13432 has a mandatory character by being mentioned in the Romanian legislation according to Law no. 177/2005. Romania, like any other EU member, has the obligation to adopt all European Standards within 6 months from the moment of their European adoption.
Dr. Ing. Speranţa Stomff
Editor
octombrie 12, 2009 la 12:40 pm
multumesc ASRO pentru aceste informatii privind cele doua tipuri de tehnologii de biodegradabilitate. sunt foarte bine clarificate modalitatile de fabricare prin folosirea standardului european EN 13432 cat si a celui american ASTM cu avantajele si dezavantajele fiecaruia.
as dori sa-mi spuneti in masura se pot adopta standardele ASTM ca si standard national si in cat timp se realizeaza aceasta procedura.
La noi in tara nu se foloseste oare ASTM pentru otel? Nu stiu, intreb.
octombrie 21, 2009 la 12:30 pm
La întrebarea privind posibilitatea de a adopta standarde americane ASTM, ca standarde române, va comunicam următoarele:
Da, standardele americane pot fi adoptate ca standarde române, urmând următorii paşi:
1 – La solicitarea scrisa a unui agent economic, propunerea de adoptare este trimisa, prin expertul standardizare, la comitetul tehnic de profil spre analiza, acesta urmând să decidă asupra oportunităţii adoptării.
2 – Propunerea este înscrisă în Programul Naţional de Standardizare al ASRO.
3 – ASRO solicita in scris partenerului american licenţă de adoptare ca standard roman a standardelor ASTM;
4 – După primirea Acordului de licenţa din partea ASTM, propunerea de adoptare se notifica la CEN, unde este supusa anchetei pentru o perioada de doua luni, perioada în care trebuie să fie elaborat un anteproiect al standardului (traducere primara).
5 – In urma perioadei de notificare, CEN poate să răspundă că nu are observaţii la demersul nostru de a elabora un standard roman ce adopta un standard ASTM, ceea ce însemnă că putem continua lucrarile, sau ca are observaţii, ceea ce înseamnă ca la CEN este in curs de elaborare a unui standard european cu acelaşi subiect, intrând in acţiune procedura de “stand still”, adică orice acţiune de elaborare a unui standard la nivel naţional trebuie oprita până la apariţia standardului european.
6 – După primirea răspunsului afirmativ de la CEN, se trece la discutarea în cadrul CT a proiectului de standard si la supunerea acestuia unei anchete publice.
7 – După încheierea anchetei publice, daca nu sunt observaţii, standardul se poate aproba ca standard roman.
Evident ca toata activitatea trebuie susţinută din punct de vedere financiar de câtre agentul economic care a făcut propunerea de adoptare.
Iulian Floarea
Sef Departament Ne-electric
martie 26, 2009 la 8:49 pm
Nu inteleg cum poate fi sustinuta teoria oxo-degradabila ca fiind tehnologie ce respecta standarde europene si romane. Produsele oxo ce exista acum pe piata romaneasca se incadreaza in ASTM D6954-04, chiar producatorii o spun, iar acest ASTM nu este un standard, ci o metodologie americana de testare care nu este tradusa si aplicata in Romania si nici in UE si dupa informatiile obtinute nici nu va fi. Vor mai fi reluate discutiile abia pe la sfarsitul anului 2012. Acest ASTM D6954-04 nu se refera la biodegradabilitate. Exista ASTM pentru biodegradabilitate si acesta este ASTM 6400. Dar lucrurile astea cred ca le stiti foarte bine. Dvs. ar trebui sa aveti o pozitie foarte ferma in aceasta problema, dar de, …la toti ne e greu la vremuri de criza. Poate adoptand tehnologie oxo nociva si cancerigena mai scapam de unele exemplare, ca suntem cam multi.
sau poate ne acopera gunoaiele pe toti …!!!
Mult succes! Pentru EN 13432!
martie 30, 2009 la 9:35 am
Vă mulţumim că aţi răspuns dezbaterii noastre!
Aşa cum am arătat în cele câteva rânduri din comunicat ambele tehnologii au avantaje şi dezavantaje. În anumite condiţii tehnologice (cel puţin aşa susţin specialişti ai unor universităţi europene de prestigiu, cum este Aston University, University of Sussex , Marea Britanie; University of Pisa, Italia; etc.) tehnologia oxo-biodegradabilă poate respecte cerinţele din directiva 94/62/EC privin ambalajele şi deşeurile din ambalaje, chiar dacă nu este demonstrată conformitatea prin SR EN 13432:2002.
Nu toţi aditivii utilizaţi în cadrul acestei tehnologii conţin substanţe cancerigene, depinde de furnizor şi mai ales de laboratoarele de testare care le vor da girul pentru intrarea pe piaţa unică europeană (din care facem parte şi noi).
Chiar şi în cazul domeniului reglementat, cum este cazul pungilor biodegradabile, legiuitorul european permite demonstrarea conformităţii cu cerinţele esenţiale, nu numai prin respectarea standardelor armonizate, ci şi prin respectarea altor specificaţii, cu condiţia să se poată demonstra, eventual prin încercări şi testări de laborator, că cerinţele esenţiale sunt respectate. De regula standardele, şi mai ales cele armonizate, sunt elaborate tocmai pentru a scuti producătorii de pierderea de timp şi bani pe care o implica astfel de testări.
Pe de altă parte, ne permitem să scriem câteva rânduri referitoare la documentele ASTM, pentru o mai bună înţelegere a problemei biodegradabilităţii pungilor, nu atât pentru dvs., care cred că aveţi cunoştinţă de aceste lucruri. ASTM 6954-04 este un ghid, nu un standard, acesta nu poate fi utilizat ca atare pentru a certifica nici un produs. De ce ? foarte simplu, acesta ofera o schemă, în trei paşi, a unor procedee de încercare.
La fiecare din cei trei paşi sunt necesare alte standarde şi documente: 13 standarde ASTM, 7 ghiduri EPA – United States Environmental Protection Association, 2 ghiduri OECD – Organisation for Economic Co-operation and Development, şi o reglementare ORCA – Online Representations and Certifications Application. De altfel şi în capitolul 1.2 al 6954 scrie că acest ghid stabileste modul în care se pot utiliza standardele ASTM în schema anterior menţionată.
ASTM 6400 este o specificaţie tehnică care acoperă domeniul plasticurilor şi a produselor din plastic care sunt proiectate pentru a deveni, după terminarea ciclului de viaţă, compost (îngrăşământ) în depozitele, sau gropile de gunoi, municipale sau industriale dotate cu astfel de facilităţi.
Nu ştiu dacă la ora actuală, există pe teritoriul României, un astfel de depozit. La rândul ei şi această specificaţie are în spate o serie de standarde şi documente ASTM, dar şi ISO şi chiar standarde europene (EN 13432, sic!).
Pentru cei interesaţi aceste documente, precum şi alte standarde ASTM, API sau altele din SUA, se pot achiziţiona, contra cost, de la ASRO.
Asociaţia de Standardizare din România are, printre atribuţiile sale stabilite prin lege, expertizarea reglementărilor tehnice sub aspectul referirii la standarde şi la activitatea de standardizare, în măsura în care aceste reglementări ne sunt transmise. Această prevedere, conţinută în Legea nr.177/2005, nu a fost avută în vedere la promovarea Ordinului Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr.1607/2008, ceea ce a creat dezbateri mai mult sau mai puţin virulente privind problema pungilor biodegradabile.
Standardele americane menţionate ar fi putut fi adoptate ca standarde române numai dacă la nivel european nu ar fi existat standarde pe acest domeniu. În prealabil ar fi trebuit să se deruleze procedura de informare a Comisiei Europene stabilită prin Directiva 98/34/CE, transpusă în legislaţia naţională prin HG nr.1016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, aplicabile la elaborarea unor standarde naţionale originale sau la adoptarea unor standarde ale altor organisme de standardizare. Trebuie menţionat că in situaţia concretă a unei eventuale adoptări a standardelor ASTM, pe lângă respectarea procedurii din HG nr.1016/2004, era necesar, suplimentar, obţinerea acordului ASTM pentru adoptarea standardelor în cauză, cu plata unei redevenţe pentru drepturile de autor, precum şi adoptarea standardelor ASTM de către ASRO la solicitarea autorităţilor.