Asociaţia de Standardizare din România

Acasă » Comunicate de presa » Raportul ISO privind certificările acordate în anul 2008

Raportul ISO privind certificările acordate în anul 2008

Ultima anchetă realizată de ISO evidenţiază o creştere bruscă a utilizării standardelor în domeniul securităţii produselor alimentare şi al securităţii informaţiei.

Raportul ISO privind certificările pe anul 2008 – relevă situaţia activităţii de certificare în 176 de ţări, şi potrivit raportului s-a demonstrat faptul că sistemele de management au devenit instrumentele esenţiale ale economiei globale.

În ciuda crizei financiare care a început în 2007 şi s-a răspândit în cele mai multe ţări şi sectoare ale economiei, studiul ISO relevă faptul că activitatea de certificare a înregistrat o creştere semnificativă, iar implementarea sistemelor de management în cadrul unei organizaţii a devenit o soluţie pentru sprijinirea obiectivelor şi menţinerea pe piaţă.

Principalele rezultate ale acestui raport sunt după cum urmează:

ISO 9001:2000/2008 – Managementul calităţii

Rezultatele obţinute în cazul standardelor ISO 9001:2000 şi ISO 9001:2008 au fost cumulate, deoarece noua ediţie nu include cerinţe noi faţă de ediţia anterioară pe care o înlocuieşte.

Standardul ISO 9001, care oferă cerinţele pentru sistemele de management al calităţii, este acum recunoscut ca standardul aplicat la nivel mondial pentru a asigura cerinţele de calitate şi pentru a spori satisfacţia clientului în relaţiile furnizor-client.

Până la sfârşitul lunii decembrie 2008, au fost acordate aproximativ 982.832 de certificate ISO 9001 (2000 şi 2008) în 176 de ţări şi economii. S-a înregistrat astfel o creştere cu 31.346 de certificate (3%) faţă de 2007, când au fost acordate 951.486 de certificate în 175 de ţări. Serviciile au crescut semnificativ cota lor de certificare, în mod special furnizorii de servicii, într-un procent de 40% din numărul total de certificate ISO 9001, comparativ cu 32% în 2007.

ISO 14001:2004 – Managementul mediului

ISO 14001:2004 oferă cerinţele pentru sistemele de management de mediu, iar utilizarea acestui standard confirmă relevanţa sa globală pentru organizaţiile care doresc să îşi desfăşoare activitatea în scopul dezvoltării durabile.

Până la sfârşitul lunii decembrie 2008, au fost acordate aproximativ 188.815 de certificate ISO 14001:2004 în 155 de ţări. Totalul din 2008 indică o creştere de 22%, respectiv 34.243 de certificate faţă de 2007, când au fost acordate 154.572 de certificate în 148 de ţări şi economii.

ISO/TS 16949:2002 – Managementul calităţii în organizaţiile cu producţie de autovehicule şi de piese de schimb aferente

ISO/TS 16949:2002 oferă condiţiile de aplicare a ISO 9001:2000 de către furnizori, în sectorul automobilelor. Până la sfârşitul lunii decembrie 2008, au fost acordate aproximativ 39.320 de certificate ISO/TS 16949:2002 în 81 de ţări şi economii. S-a înregistrat astfel o creştere de 12%, 4.122 de certificate faţă de 2007, când valoarea totală a fost de 35.198 de certificate, în 81 de ţări.

ISO 13485:2003 – Managementul calităţii pentru serviciile medicale

ISO 13485:2003 oferă cerinţele de calitate pentru sectorul de gestionare a dispozitivelor medicale în scopuri de reglementare. Până la sfârşitul lunii decembrie 2008, au fost acordate aproximativ 13.234 de certificate ISO 13485:2003 în 88 de ţări şi economii. Totalul din 2008 reprezintă o creştere de 2%, 249 de certificate faţă de 2007, când valoarea totală a fost de 12.985 în 84 de ţări.

ISO/CEI 27001:2005 – Managementul securităţii informaţionale

ISO/CEI 27001:2005 oferă cerinţele pentru sistemele de gestionare a securităţii informaţiilor. La sfârşitul anului 2008, au fost acordate aproximativ 9.246 de certificate ISO/CEI 27001:2005 în 82 de ţări şi economiilor. Totalul din 2008 a evidenţiat o creştere cu 20%, respectiv cu 1.514 de certificate faţă de 2007, când valoarea totală a fost de 7.732 în 70 de ţări şi economiilor.

Furnizorii de servicii au obţinut cea mai mare parte a certificatelor, 94% (până la 90% în 2007).

ISO 22000:2005 – Managementul securităţii alimentelor

ISO 22000:2005 oferă cerinţele pentru sistemele de management al siguranţei alimentare. Cu toate că sondajul realizat în 2007 nu a furnizat o detaliere a certificărilor acordate pe ţări, raportul din 2008 permite o astfel de comparaţie la nivel mondial.

Până la sfârşitul lunii decembrie 2008, au fost acordate aproximativ 8.102 de certificate ISO 22000:2005 în 112 de ţări şi economii. Faţă de anul 2007, când valoarea totală a fost de 4.132 în 93 de ţări şi economii.rezultatele din acest an, indică o creştere de 96% respectiv 3.970 de certificate.

Conform raportului, situaţia din ţara noastră este următoarea:

–          Până la sfârşitul anului 2008, au fost acordate 10.737 de certificate conform cu cerinţele standardului SR EN ISO 9001:2000/2008, în cazul managementului mediului (SR EN ISO 14001:2004) au fost acordate 3.884 de certificate, în cazul managementului securităţii informaţiei (SR EN ISO 27001:2005) au fost acordate 44 de certificate, iar în cazul managementului securităţii alimentelor (SR EN ISO 22000:2005) au fost acordate 347 de certificate.

Raportul privind certificările acordate pe anul 2008 – realizat de ISO, în colaborare cu fiecare organism naţional de standardizare – este disponibil pe site-ul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare – www.iso.org, secţiunea Produse – publicaţii in format electronic.

Birou Imagine şi Relaţii publice ASRO

Adina Haţegan

adina.hategan@asro.ro

Telefon: 021 312 94 89


Un comentariu

  1. […] Cred că, în “realitatea cotidiană”, numărul deţinătorilor de certificări ISO 9001 se apropie de cel al deţinătorilor de situri web. Dacă nu cumva îl şi depăşeşte….De la fabrici de pufuleţi la saloane de cosmetică, toată lumea dă în noi cu certificate de calitate. Pentru a participa la licitaţii este o condiţie sine qua non. (UPDATE: “Până la sfârşitul anului 2008, au fost acordate 10.737 de certificate conform cu cerinţele standardului SR EN ISO 9001:2000/2008, în cazul managementului mediului (SR EN ISO 14001:2004) au fost acordate 3.884 de certificate, în cazul managementului securităţii informaţiei (SR EN ISO 27001:2005) au fost acordate 44 de certificate, iar în cazul managementului securităţii alimentelor (SR EN ISO 22000:2005) au fost acordate 347 de certificate.” detalii) […]

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.