Asociaţia de Standardizare din România

Acasă » 2009 » Martie

Arhive lunare: Martie 2009

ETICHETELE RFID CONFORME CU STANDARDELE ISO SUNT GATA SĂ FACĂ FAŢĂ CELOR MAI DIFICILE CONDIŢII

O nouă specificaţie tehnică ISO va ajuta să se asigure buna funcţionare a etichetelor de identificare prin radiofrecvenţă (RFID) ale containerelor de marfă, în ciuda condiţiilor dificile la care sunt supuse în timpul transportului rutier, maritim sau feroviar.

Specificaţia ISO/TS 10891:2009, Containere pentru transportul mărfurilor. Identificare prin radiofrecvenţă (RFID). Eticheta plăcii de licenţă, furnizează specificaţii şi metode de încercare care se aplică dispozitivelor RFID care servesc la identificarea automată a containerelor de mărfuri din lanţurile de aprovizionare.

Eticheta EFID este o etichetă cu citire unică. Ea conţine date referitoare la identificarea şi la descrierea fizică a containerului pe care este aplicată în mod permanent şi a cărui identificare trebuie să o permită până la sfârşitul duratei sale de viaţă.

ISO/TS 10891 îşi propune să optimizeze eficacitatea sistemelor de control al echipamentelor, inclusiv când sunt utilizate sigilii electronice conforme cu standardele din seria 18185.

ISO/TS 10891/2009 stabileşte:

  • un set de cerinţe referitoare la etichetele containerelor pentru transportul mărfurilor, care permite transferul prin mijloace electronice al informaţiilor containerului la un sistem de prelucrare automată;
  • un sistem de codificare a datelor de identificare ale containerelor şi informaţii permanente conexe, aflat în memoria unei etichete aplicate pe container;
  • un sistem de codificare a datelor pentru transportul electronic al datelor de identificare a containerelor şi a informaţiilor conexe ale etichetelor containerului la sisteme de prelucrare automată a datelor;
  • descrierea datelor care trebuie să figureze în etichetă, pentru a fi transmise sistemelor de prelucrare automată a datelor;
  • criterii de performanţă care permit să se asigure o funcţionare coerentă şi fiabilă a etichetei de identificare a containerului în cadrul comunităţii internaţionale a transporturilor;
  • amplasarea etichetei pe containere;
  • aspectele care au ca scop să facă imposibilă modificarea şi/sau ştergerea cu rea intenţie sau involuntară a informaţiilor conţinute în eticheta aplicată pe container.

Frank Nachbar, responsabil al comitetului ISO care a elaborat documentul, a afirmat: „Utilizarea generalizată a containerelor a permis să se reducă timpul şi costul necesare pentru transportul mărfurilor de la un continent la altul, limitând considerabil tâlhăriile şi furturile în timpul transportului. Securitatea şi sănătatea operatorilor din transporturi au fost astfel considerabil îmbunătăţite. ISO/TS 10891 va sprijini fabricanţii de containere, industria de transport, vămile, operatorii de terminale, operatorii feroviari şi pe cei de depozitare a containerelor să obţină avantaje maxime de pe urma utilizării tehnologiei RFID pentru a îmbunătăţi eficacitatea, a accelera operaţiunile şi a consolida securitatea în manevrarea şi transportul containerelor de marfă”.

ISO/TS 10891:2009, Containere pentru transportul mărfurilor. Identificarea prin radiofrecvenţă (RFID). Eticheta plăcii de licenţă, a fost elaborat de comitetul tehnic ISO/TC 104, Containere pentru transportul mărfurilor, subcomitetul SC 4, Identificare şi comunicare.

Specificaţia tehnică poate fi achiziţionată de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente (vanzari@asro.ro), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.

Traducere: Maria Bratu – Comunicat de presă ISO nr. 1205/2009

Anunțuri

ASRO lansează prima temă de dezbatere

Standardele sunt parte a vieţii nostre de zi cu zi, intră zilnic în casa noastră (chiar dacă nu conştientizăm acest lucru) ca atare ne-am gândit, să oferim cititorilor noştri o temă de dezbatere pe acest blog.

Aşteptăm intervenţiile dvs. cu deosebit interes, mai ales ale specialiştilor în diverse domenii, ale utilizatorilor de standarde, ale producătorilor sau distribuitorilor de servicii, ale tuturor celor care sunt interesaţi de existenţa noastră cotidiană, a tuturor.

Începem aceste dezbateri lunare cu o temă de mare actualitate: pungile biodegradabile. Această temă a suscitat, până în prezent, dezbateri la nivelul mass-media, şi nu numai. Una dintre probleme fiind dată de existenţa, la nivel mondial, a mai multor standarde. Prezentăm o scurtă punere în temă vis a vis de această problemă.


A FI SAU A NU FI O SACOŞĂ „VERDE”

Acum un secol (împlinit în 2007), în Statele Unite, belgianul Leo Baekeland punea la punct un material care avea să revoluţioneze piaţa de consum: banalul plastic, care a început să fie folosit pentru producerea celor mai diverse obiecte.

Astăzi, după ce s-a constatat că Pământul nu mai poate respira din cauza re­numitelor deşeuri din plas­tic, acesta a început să fie înlocuit cu materiale mai prietenoase cu mediul înconjurător, adică biodegradabile.

Avan­ta­jele, după cum o demonstrează cercetările şi experimentele, sunt numeroase: pen­tru pro­ducerea lor, se eco­nomiseşte energie, se reduc emisiile de bioxid de carbon, se reciclează materialul agricol şi, un aspect social important, se creează noi locuri de muncă.

În Uniunea Europeană s-a pus problema ca până în 2010 să se renunţe la fabricarea ambalajelor din plastic non-biodegradabile.


Dar ce înseamnă un ambalaj biodegradabil ?

Este un ambalaj care are următoarele proprietăţi: „sub acţiunea micro-organismelor în prezenţa oxigenului, descompunerea unui component chimic organic în dioxid de carbon, apă şi săruri minerale ale celorlalte elemente prezente (mineralizare) şi apariţia unei noi biomase. În absenţa oxigenului, descompunerea în dioxid de carbon, metan, săruri minerale şi crearea unei noi biomase”, conform SR EN 13432:2002

Până în acest moment se cunosc două tehnologii de producere a ambalajelor(sacoşelor, că de acestea este vorba, biodegradabile): tehnologia hidro-biodegradabilă şi tehnologia oxo-biodegradabilă.


Tehnologia hidro-biodegradabilă

„Hidro-biodegradabilitatea” implică producerea ambalajelor din materiale bioplastice produse pe bază de componente naturale (amidon, gluten, biopolimeri). În aceste condiţii biodegradarea este iniţiată prin hidroliză, iar microparticulele sunt transformate în biomasă de către microorganisme, cu degajare de CO2 şi după unele studii şi metan, fenomenul fiind cunoscut şi sub denumirea de compostabilitate. Este un fenomen asemănător celui prin care deşeurile de origine vegetală (frunze, paie etc) îngropate în pământ se transformă în compost.

Avantaje:

§ Tehnologia este considerată ca fiind cea mai „sustenabilă”, de altfel şi cel mai mare avantaj al acestei tehnologii, practic este non-poluantă.

§ Deşeurile sunt compostabile, şi pot fi utilizate ca fertilizant.

§ Nu conţine nici un fel de metale grele sau alte elemente poluante.

§ Este conformă cu cerinţele esenţiale din directivele europene din acest domeniu, directiva 94/62/EC – Ambalaje şi deşeuri de ambalaje şi standardele armonizate aferente

Dezavantaje:

§ Ambalajele rezultate nu sunt durabile, se degradează, fizic vorbind, într-un timp foarte scurt.

§ Având la bază componente naturale este clar că vor fi necesare culturi dedicate exclusiv fabricării ambalajelor de acest tip, eventual din plante modificate genetic.

§ Nu se reciclează.

§ Fabricarea lor implică utilizarea unor resurse serioase de apă şi consum mai mare de energie decât al ambalajelor tradiţionale.

§ La sfârşitul ciclului de viaţă al ambalajelor, deşeurile rezultate implică utilizarea unor instalaţii de compost industrial.


Tehnologia oxo-biodegradabilă

Implică utilizarea unui aditiv (de multe ori acesta conţine magneziu, cobalt, nichel etc. , deci metale grele) în procesul de fabricare al ambalajelor. Acest aditiv fin dispersat în matricea polimerică a ambalejelor, are proprietatea de a transforma un produs inert la biodegradare, cum este polietilena, într-un produs care este biodegradabil, practic un plastic care se degradează într-un timp relativ scurt, 3-24 luni, spre deosebire de cel tradiţional care necesită zeci sau chiar sute de ani.

Avantaje:

§ Este cea mai ieftină variantă pentru producătorii de ambalaje clasice. Introducerea noi tehnologii implică costuri minime de adaptare a utilajelor.

§ Ambalajele pot fi reciclate.

§ Sunt la fel de fiabile la utilizare ca şi plasticul tradiţional.

§ Deşeurile rezultate pot fi depozitate în gropi de gunoi, fără costuri suplimentare.

Dezavantaje:

§ Este şi rămâne un plastic, care în anumite condiţii (temperatură, umiditate, razele soarelui) se degradează. De aici şi numeroasele dezavantaje comune cu plasticul tradiţional:

§ deşeurile trebuiesc, neapărat colectate şi depozitate în gropi de gunoi sau reciclate;

§ degradarea durând până la 24 de luni, deşeurile pot ameninţa viaţa acviferă.

§ Anumiţi aditivi pot conţine metale grele în exces, ca atare producătorii de ambalaje trebuie să procedeze la testări suplimentare ale produselor (sacoşe) pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele esenţiale din directivele europene.

Fără a avea pretenţia epuizării, în aceste câteva rânduri, a discuţiilor pro sau contra unei tehnologii sau a alteia, aşteptăm, cu mult interes, reacţia dvs. faţă de această problemă.

Seminar “SR EN ISO 9001:2008 – Tranziţie şi implementare în viziunea ISO şi IAF. Obligaţii în utilizarea standardelor”

Asociaţia de Standardizare din România organizează în data de 26 martie la sediul său din strada Mendeleev, nr. 21-25, et 4, cam. 408, începând cu ora 10.00, seminarul

“SR EN ISO 9001:2008 – Tranziţie şi implementare în viziunea ISO şi IAF.
Obligaţii în utilizarea standardelor

Evenimentul se adresează tuturor firmelor de certificare din ţara noastră în vederea stabilirii unor unor principii generale care să eficientizeze relaţiile dintre între acestea şi organismul naţional de standardizare.

În contextul apariţiei noii ediţii a standardului SR EN ISO 9001:2008, este absolut necesară o dezbatere la nivel naţional privind situaţia certificărilor şi acreditărilor luând în considerare viziunea ISO şi IAF.

Organizaţia Internaţională de Standardizare solicită în fiecare an situaţia certificărilor acordate în ţara noastră de către organismele acreditate IAF, iar ASRO colectează aceste date. Rezultatele obţinute la nivel mondial sunt procesate de către compania austriacă AC Nielsen, care elaborează un raport final.

Pentru anul 2007, în cazul României rezultatele au indicat o uşoară creştere a numărului de certificate acordate, iar în acest moment sunt colectate informaţiile care reflectă situaţia pentru anul 2008.

Ca şi organism naţional de standardizare şi membru ISO, CEI, CEN şi CENELEC, ASRO este obligată să apere drepturile organizaţiilor europene şi internaţionale de standardizare, să informeze corect instituţiile şi utilizatorii de standarde asupra modalităţilor de utilizare a acestora pe teritoriul naţional.

Prezentările ce vor fi susţinute vor viza următoarele aspecte:

  1. Tranziţia “SR EN ISO 9001:2008 – Tranziţie şi implementare în viziunea ISO şi IAF – dna. Isabela Niţă – ARNA
  2. Drepturile de exploatare ale standardelor, Produse generale oferite de ASRO şi produse ca suport pentru activitatea de certificare – dna. Jeni Toma – Expert ARO
  3. Date statistice privind accesul companiilor de certificare la informaţia de standardizare – dl. Alexandru Greabu – Director Direcţia Publicaţii
  4. Creşterea credibilităţii certificărilor de terţă parte. Aspecte – dl. Mircea Martiş – Director General ASRO