Asociaţia de Standardizare din România

Acasă » 2010 » Octombrie

Arhive lunare: Octombrie 2010

LANSAREA LA 1 NOIEMBRIE A STANDARDULUI ISO 26000, REFERITOR LA RESPONSABILITATEA SOCIALĂ

Traducere: Maria Bratu – Comunicat de presă ISO nr. 1366/2010

Data de 1 noiembrie 2010 va marca lansarea unuia dintre standardele ISO cele mai aşteptate în ultimii ani – ISO 26000, Linii directoare referitoare la responsabilitatea socială, care furnizează un ghid cu privire la responsabilitatea socială întreprinderilor din sectorul privat şi organizaţiilor din sectorul public.

Standardul ISO 26000 va face obiectul unei prezentări oficiale la Geneva, la care secretarul general, Rob Steele, va invita membrii grupului de lucru alcătuit din experţii care au elaborat standardul – Jorge E.R. Cajazeira, preşedinte, şi Staffan Söderberg, vicepreşedinte, reprezentând ABNT-ul, membru al ISO pentru Brazilia, şi SIS-ul, pentru Suedia.

Vor mai fi invitaţi reprezentanţi ai utilizatorilor potenţiali ai standardelor, mai ales din industrie, şi autorităţi publice, care au manifestat un interes deosebit şi un sprijin activ pentru liniile directoare internaţionale referitoare la responsabilitatea socială.

Rob Steele a afirmat:

Publicarea ISO 26000 este foarte aşteptată în lumea întreagă de către organizaţiile de toate tipurile, de întreprinderile din sectorul privat sau de organizaţiile din sectorul public. Responsabilitatea socială capătă o importanţă decisivă întrucât societatea o cere tot mai mult la nivel internaţional. ISO 26000 se distinge de numeroasele iniţiative existente în domeniul responsabilităţii sociale prin faptul că acest standard creează un adevărat consens internaţional cu privire la definirea responsabilităţii sociale şi problemele centrale de care trebuie să se ţină seama pentru implementarea sa. În plus, standardul se bazează pe participarea unei largi game de părţi interesate – state în curs de dezvoltare, întreprinderi, autorităţi publice, consumatori, organizaţii din domeniul muncii, organizaţii neguvernamentale şi altele”.

Potrivit standardului, realitatea şi percepţia performanţelor unei organizaţii în domeniul responsabilităţii sociale pot influenţa:

  • avantajele sale concurenţiale;
  • reputaţia sa;
  • capacitatea sa de a atrage salariaţii, membrii, clienţii şi utilizatorii săi;
  • menţinerea motivaţiei şi a angajamentului angajaţilor săi, precum şi a productivităţii;
  • viziunea investitorilor, proprietarilor, donatorilor, sponsorilor şi a comunităţii financiare;
  • relaţiile sale cu întreprinderile, autorităţile publice, mijloacele media, furnizorii, clienţii şi comunitatea.

Standardul ISO 26000, a cărui elaborare a debutat în 2005, a fost realizat de grupul de lucru al ISO referitor la responsabilitatea socială, alcătuit dintr-o gamă largă de părţi interesate – cel mai mare şi cel mai diversificat dintre toate grupurile constituite vreodată pentru a elabora un standard ISO.

Şase grupuri principale de părţi interesate au participat la elaborarea documentului: industria, autorităţile publice, organizaţiile din domeniul muncii, organizaţiile neguvernamentale, serviciile, cercetarea, etc. Participarea a avut la bază unele criterii precum reprezentarea geografică echilibrată şi numărul ponderat de bărbaţi-femei.

Grupul de lucru a fost alcătuit din experţi ai membrilor ISO (organisme naţionale de standardizare) şi din organizaţii de legătură (asociaţii reprezentând întreprinderile, consumatorii sau organizaţiile din domeniul muncii, precum şi organizaţii interguvernamentale sau neguvernamentale).

Cu ocazia ultimei reuniuni a grupului de lucru al ISO referitor la responsabilitatea socială, din iulie 2010, 450 de experţi participanţi şi 210 observatori din 99 de state membre ale ISO şi 42 de organizaţii de legătură au luat parte la lucrări.

ISO 26000 prezintă linii directoare pentru toate tipurile de organizaţii, indiferent de mărimea sau localizarea lor, incluzând:

  • conceptele, termenii şi definiţiile referitoare la responsabilitatea socială;
  • originile, orientările şi caracteristicile responsabilităţii sociale;
  • principiile şi practicile din domeniul responsabilităţii sociale;
  • problemele centrale şi domeniile de acţiune ale responsabilităţii sociale;
  • integrarea, concretizarea şi promovarea unui comportament responsabil în cadrul organizaţiei, prin intermediul politicilor şi practicilor sale, în sfera sa de influenţă;
  • identificarea părţilor interesate şi dialogul cu ele;
  • comunicarea cu privire la angajamentele, performanţele şi alte informaţii referitoare la responsabilitatea socială.

ISO 26000 este un standard cu aplicare voluntară, care oferă linii directoare. El nu este destinat unor scopuri de certificare precum standardele ISO 9001:2008 (managementul calităţii) şi ISO 14001:2004 (managementul de mediu).

Managementul serviciilor de apă potabilă şi canalizare în atenţia organismului internaţional de standardizare

Jeni TOMA

Expert principal standardizare

e-mail: jeni.toma@asro.ro

Acum, când clima este în încălzire, când se pune problema deşertificării unor zone altădată fertile, când seceta este tot mai extinsă, apa reprezintă o provocare la nivel mondial, atât din punct de vedere al managementului resurselor existente de apă cât şi al asigurării accesului la apa potabilă şi la servicii de salubrizare pentru populaţia globului.

În anul 2000, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a recunoscut că accesul la apă reprezintă un drept fundamental al omului şi, împreună cu guvernele naţionale, a stabilit obiective ambiţioase privind creşterea accesului la serviciile de apă potabilă şi canalizare şi eliminarea, în condiţii de securitate sau reutilizarea, reziduurilor.

La nivel mondial au avut loc numeroase reuniuni care au pus în discuţie probleme legate de dezvoltarea durabilă în relaţie cu apa potabilă:

–       Reuniunea internaţională la nivel înalt cu privire la dezvoltarea durabilă de la Johannesburg în septembrie 2002;

–       al treilea Forum mondial pe probleme de apă de la Kyoto – martie 2003;

–       al patrulea Forum mondial pe probleme de apă din Mexico City – martie 2006.

Comisia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (CSD13) a subliniat faptul că guvernele deţin un rol principal în promovarea accesului îmbunătăţit la apă potabilă sigură şi la servicii de salubrizare de bază prin intermediul unei administrări îmbunătăţite la toate nivelurile şi al unor medii de autorizare şi cadre de reglementare corespunzătoare, cu implicarea activă a tuturor părţilor interesate.

Acest proces ar trebui să includă soluţii instituţionale pentru a creşte eficienţa sectorului de alimentare cu apă potabilă şi a managementului resurselor de apă. În această privinţă, declaraţiile ministeriale din cadrul celui de-al treilea şi al celui de-al patrulea Forum mondial pe probleme de apă au recomandat guvernelor să facă eforturi pentru a întări rolul parlamentelor şi al autorităţilor publice locale. În ceea ce priveşte furnizarea de servicii de apă adecvate aceştia au recunoscut faptul că o colaborare eficientă cu şi între actorii menţionaţi reprezintă un factor cheie pentru depăşirea provocărilor şi îndeplinirea obiectivelor legate de apă.

Exemple de aspecte cheie privind cadrele politicilor pentru servicii eficiente de apă potabilă şi salubrizare sunt:

–     definirea clară a rolurilor diferiţilor factori interesaţi;

–     definirea regulilor şi a organizării privind igiena pentru evaluarea conformităţii;

–     procese pentru a asigura consecvenţa între politicile privind dezvoltarea urbană şi infrastructura serviciilor publice de apă;

–     reglementarea captării apei şi a deversării apelor uzate;

–     informarea consumatorilor şi a comunităţilor.

Pe lângă protejarea sănătăţii publice, managementul eficient al serviciilor publice de apă potabilă şi canalizare reprezintă un element esenţial al managementului integrat al resurselor de apă. Atunci când sunt aplicate acestor servicii publice, practicile de management eficient vor contribui, atât cantitativ cât şi calitativ, la dezvoltarea durabilă.

Un management eficient al serviciilor publice contribuie, de asemenea, şi la coeziunea socială şi la dezvoltarea economică a comunităţilor deservite, deoarece calitatea şi eficienţa serviciilor de apă au implicaţii în toate activităţile societăţii.

Pentru că apa este considerată un „bun social”, iar activităţile legate de serviciile de apă sprijină cele trei aspecte (economic, social şi de mediu) ale dezvoltării durabile, este logic ca managementul serviciilor publice de apă să fie transparent faţă de toţi factorii interesaţi identificaţi în conformitate cu contextul local şi să îi includă.

Sunt mulţi factori interesaţi care pot juca un rol important în activităţile legate de serviciile de apă şi anume:

–     guvernele sau agenţiile publice (internaţionale, naţionale, regionale sau locale) care deţin autoritate juridică sau legislativă;

–     asociaţiile serviciilor publice în sine (de exemplu asociaţii internaţionale, regionale/multinaţionale şi naţionale privind serviciile de apă potabilă sau canalizare);

–     organisme autonome care au atribuţii de supraveghere (de exemplu organizaţii interesate, precum organizaţiile neguvernamentale);

–     consumatori şi asociaţii ale consumatorilor de apă.

Scopul serviciilor publice de apă este de a oferi servicii eficiente şi eficace tuturor persoanelor din zona de responsabilitate a serviciului public şi de a asigura consumatorilor alimentarea continuă cu apă potabilă, colectarea şi epurarea apelor uzate, în condiţii economice şi sociale acceptabile atât pentru consumatori cât şi pentru serviciul public.

În contextul lipsei de resurse, inclusiv resurse financiare, se recomandă ca investiţiile făcute în instalaţii să fie corespunzătoare şi să se acorde atenţia necesară întreţinerii adecvate şi utilizării eficiente a instalaţiilor. Se recomandă ca tarifele pentru serviciile de apă să aibă în vedere respectarea principiilor de recuperare a costurilor şi promovarea eficienţei în utilizarea resurselor, urmărind menţinerea accesului de bază rezonabil la serviciile de apă.

Având în vedere toate aceste probleme legate de serviciile publice de apă şi canalizare, ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare) a elaborat trei standarde, pe baza consensului internaţional, care să conducă la îmbunătăţirea acestor servicii.

Aceste trei standarde au fost adoptate ca standarde române:

SR ISO 24510:2008, Activităţi referitoare la servicii de apă potabilă şi de canalizare. Îndrumări pentru evaluarea şi îmbunătăţirea serviciilor furnizate consumatorilor

SR ISO 24511:2008, Activităţi referitoare la servicii de apă potabilă şi de canalizare. Îndrumări pentru managementul serviciilor publice de canalizare şi pentru evaluarea serviciilor de canalizare

SR ISO 24512:2008, Activităţi referitoare la servicii de apă potabilă şi de canalizare. Îndrumări pentru managementul serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi pentru evaluarea serviciilor de apă potabilă

Obiectivul standardului SR ISO 24510:2008 este de a pune la dispoziţia factorilor interesaţi relevanţi îndrumări pentru evaluarea şi îmbunătăţirea furnizării serviciilor către consumatori şi instrucţiuni pentru administrarea serviciilor publice de apă, consecvente cu obiectivele centrale stabilite de autorităţile relevante şi de organizaţiile internaţionale interguvernamentale menţionate mai sus.

SR ISO 24510:2008 tratează următoarele subiecte:

–     o descriere succintă a componentelor serviciilor legate de consumatori;

–     obiectivele centrale ale serviciilor, în ceea ce priveşte nevoile şi aşteptările consumatorilor;

–     îndrumări pentru satisfacerea nevoilor şi aşteptărilor consumatorilor;

–     criterii de evaluare a serviciilor pentru consumatori, în conformitate cu îndrumările furnizate;

–    exemple de indicatori de performanţă legaţi de criteriile de evaluare ce pot fi utilizaţi pentru evaluarea performanţei serviciilor.

Dacă SR ISO 24510:2008 tratează serviciile de apă din punct de vedere al cerinţelor consumatorilor

SR ISO 24511:2008 şi SR ISO 24512:2008 tratează serviciile de apă, respectiv de canalizare din punct de vedere al managementului.

SR ISO 24511:2008 şi SR ISO 24512:2008 se referă la următoarele subiecte:

–   descrierea componentelor fizice/de infrastructură şi administrative/instituţionale ale serviciilor publice de apă/canalizare;

–    obiectivele centrale ale serviciilor publice de apă/canalizare, considerate ca având cea mai largă relevanţă internaţională;

–         îndrumări pentru managementul serviciilor publice de apă/canalizare;

–     îndrumări pentru evaluarea serviciilor de apă/canalizare, utilizând criterii de evaluare a serviciilor legate de obiective şi indicatori de performanţă legaţi de aceste criterii.

În vederea evaluării şi îmbunătăţirii furnizării serviciilor către consumatori şi a asigurării unei monitorizări corespunzătoare a îmbunătăţirilor, se pot stabili mai mulţi indicatori de performanţă (IP) sau alte metode de verificare a conformării cu cerinţele. Utilizarea IP este doar unul dintre instrumentele de sprijin disponibile pentru îmbunătăţirea continuă. Factorii interesaţi pot alege IP din exemplele oferite în standardele de mai sus sau pot dezvolta alţi IP relevanţi, luând în calcul principiile descrise în standarde.

Deşi nu se intenţionează ca indicatorii de performanţă daţi ca exemplu să fie consideraţi o condiţie preliminară pentru implementarea de politicii vizând apa sau pentru finanţarea proiectelor sau programelor, aceştia pot servi la evaluarea evoluţiei către scopurile politicii şi către obiectivele programelor de finanţare.

Cele trei standarde sunt consecvente principiului abordării plan-do-check-act (PDCA) (planifică-realizează-verifică-acţionează): acestea propun un proces treptat, de la identificarea componentelor şi definirea obiectivelor serviciului public până la stabilirea indicatorilor de performanţă, cu întoarcere la obiective şi la management, după evaluarea performanţelor.

Implementarea acestor trei standarde este mai uşoară în organizaţiile care au deja implementate sistemele de management al calităţii în conformitate cu SR EN ISO 9001:2008 şi al mediului în conformitate cu SR EN ISO 14001:2005.

Există nenumărate alte standarde europene care au fost adoptate de ASRO ca standarde române se referă la reţelele de alimentare cu apă până la sistemele de canalizare în totalitatea lor sau la componenetele acestora. Dintre acestea aş sublinia două.

Un standard european complex referitor la reţelele de canalizare este SR EN 752:2008, Reţele de canalizare în exteriorul clădirilor

Reţelele de canalizare fac parte din sistemul de canalizare care îndeplineşte un serviciu public. Pe scurt, acestea pot fi descrise astfel:

– eliminarea apelor uzate din clădiri din motive de sănătate publică şi de igienă;

– prevenirea inundaţiilor în zonele urbane;

– protejarea mediului înconjurător.

Sistemul de canalizare are patru funcţii succesive: colectare; transport; tratare; deversare. Dintre acestea, reţelele de canalizare asigură colectarea şi transportul apelor uzate.

Iniţial, reţelele de canalizare au apărut din necesitatea de a evacua apele poluate pentru evitarea epidemiilor. Aceste erau construite în mod tradiţional pentru a colecta şi transporta împreună toate tipurile de ape uzate, indiferent de provenienţa acestora. Acest fapt a dus la dificultăţi de gestionare a debitelor de vârf în cazul precipitaţiilor abundente şi la introducerea deversoarelor de ape mari care descărcau apele poluate în mediile receptoare acvatice de suprafaţă.

Mai târziu, s-a recunoscut că reţelele separate, în care apele uzate erau separate de apele de revărsare provenite din ape meteorice, reprezintă o îmbunătăţire faţă de reţelele de tip unitar.

Cu toate că cea mai mare parte din primele reţele de canalizare sunt de tip unitar, numeroase argumente pledează pentru separarea apelor uzate de apele meteorice. Efectele poluante sunt diferite şi separarea efluenţilor permite adaptarea tratamentului fiecărei componente din apele transportate şi oferă soluţii mai pertinente pentru protecţia mediului înconjurător.

Acest concept este inclus în abordarea gospodăririi integrate a reţelelor de canalizare.  Standardul SR EN 752 oferă un cadru pentru proiectarea, execuţia, reabilitarea, întreţinerea şi funcţionarea reţelelor de canalizare din exteriorul clădirilor. SR EN 752 este susţinut de standarde mai detaliate care cuprind investigarea, proiectarea, execuţia, organizarea şi verificarea reţelelor de evacuare şi canalizare.

Acest standard european defineşte obiectivele reţelelor de canalizare a apelor din exteriorul clădirilor şi indică cerinţele de funcţionare care permit atingerea acestor obiective, ca şi principiile activităţilor strategice şi politice legate de planificare, proiectare, instalare, funcţionare, întreţinere şi reabilitare.

Standardul se aplică reţelelor de canalizare a apelor, în principal reţelelor gravitaţionale, începând din punctul în care apele uzate ies dintr-o clădire, dintr-un sistem de drenare a acoperişului sau de pe o suprafaţă pavată, până în punctul în care acestea deversează într-o staţie de epurare sau un mediu acvatic receptor. Sunt incluse şi racordurile şi canalizările situate sub clădiri, cu condiţia ca acestea să nu facă parte din reţeaua de evacuare a clădirii.

SR EN 14654-1:2006, Managementul şi controlul operaţiunilor de curăţare în reţelele de canalizare. Partea 1: Curăţarea reţelelor

Standardul european stabileşte principiile generale de management şi de control al operaţiilor de curăţare a reţelelor de canalizare, şi stabileşte cerinţele referitoare la aplicarea de programe de curăţare şi de metode de lucru.

Standardul se aplică la reţelele de canalizare exterioare clădirilor care funcţionează, în general cu curgere cu nivel liber, de la secţiunea de ieşire din clădire a reţelei interioare de canalizare sau sistemul de evacuare al acoperişului sau secţiunea care intră în rigola stradală, până la secţiunea de intrare în staţia de epurare sau punctul de evacuare în mediul receptor. Reţelele de canalizare din subsolul clădirilor sunt, de asemenea, avute în vedere, din punctul în care acestea nu fac parte din sistemul de evacuare propriu al clădirii. Standardul cuprinde aspectele managementului operaţiilor de curăţare: elaborarea planului de curăţare, stabilirea obiectivelor, evaluarea stării reţelei de canalizare înainte de curăţare, alegerea metodelor de curăţare (hidrocurăţare, desfundare, echipamente cu acţionare la distanţă, spălare etc).

Prin acest articol participăm la Blog Action Day 2010.

DISPOZITIVE MEDICALE

Traducere: Maria Bratu – Comunicat ISO nr. 1358/2010

Pentru a asigura că dispozitivele medicale nu irită pielea sau ochii şi nici nu provoacă alergii, ISO publică un standard care specifică metodele de încercare care permit să se verifice siguranţa acestor instrumente înainte de comercializarea şi utilizarea lor.

Standardul ISO 10993-10:2010, Evaluarea biologică a dispozitivelor medicale. Partea 10: Încercare de iritare şi de sensibilizare cutanată, descrie procedurile de evaluare a riscurilor pe care le prezintă dispozitivele medicale şi constituenţii lor (inclusiv produsele chimice pe care le eliberează) când vin în contact cu pielea.

Din preocuparea de a reduce necesitatea de încercări efectuate pe animale şi de a veghea la protecţia lor, utilizarea încercărilor in vitro (care nu sunt desfăşurate pe fiinţe vii) trebuie preferată de fiecare dată când acest lucru este posibil. Wim De Jong, şef de proiect pentru acest standard, a declarat:

Prin tradiţie, încercările pe animalele mici sunt efectuate înainte de încercările pe oameni, pentru a se prevedea reacţia la om. Mai recent, încercările in vitro, precum şi încercările pe oameni au fost introduse suplimentar, sau ca alternative.

În ciuda progreselor realizate şi a eforturilor considerabile desfăşurate în acest sens, examinarea rezultatelor sugerează că până acum nicio încercare in vitro satisfăcătoare nu a fost realizată pentru a înlătura necesitatea de încercări in vivo. Standardul ISO 10993-10 deschide de acum înainte posibilitatea ca încercările in vitro să fie desfăşurate înainte de orice încercare pe animale, pentru identificarea riscurilor. Pentru a reduce numărul de animale utilizate, prezenta parte a ISO 10993 utilizează o abordare pe etape, cu examinarea şi analiza rezultatelor încercărilor în fiecare stadiu”.

Standardul ISO 10993-10:2010 impune desfăşurarea acestor studii, recurgând la bunele practici de laborator şi în conformitate cu reglementarea referitoare la protecţia animalelor. Acest standard se adresează profesioniştilor.

Cea de-a treia ediţie a standardului ISO 10993-10 înlocuieşte versiunea precedentă, publicată în 2002, care de atunci a făcut obiectul unor revizuiri tehnice.

Standardul ISO 10993-10:2010, Evaluarea biologică a dispozitivelor medicale. Partea 10: Încercări de iritare şi de sensibilizare cutanată, a fost elaborat de ISO/TC 194, Evaluarea biologică a dispozitivelor medicale. El poate fi achiziţionat de la Asociaţia de Standardizare din România, Serviciul Vânzări-Abonamente (vanzari@asro.ro), str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, Bucureşti, telefon: 316 77 25, fax: 317 25 14; 312 94 88.