Asociaţia de Standardizare din România

Acasă » Noutati » SR EN 71-1+A14:2011, Securitatea jucăriilor. Partea 1: Proprietăţi mecanice şi fizice

SR EN 71-1+A14:2011, Securitatea jucăriilor. Partea 1: Proprietăţi mecanice şi fizice

Standardele europene au ca scop reducerea, pe cât posibil, a riscurilor care nu sunt evidente pentru utilizator, dar acestea nu se referă la pericolele inerente (de exemplu, instabilitatea trotinetelor cu două roţi, vârfurile acelor dintr-o trusă de cusut etc.) şi evidente pentru copiii sau persoanele care îi au în grijă. Presupunând că jucăriile sunt folosite conform utilizării prevăzute, se recomandă ca acestea să nu prezinte alte riscuri pentru copiii cărora le sunt destinate. Se recomandă, de asemenea, să se ţină seama de utilizarea normală sau previzibilă, având în vedere comportamentul obişnuit al copiilor, care în mod normal nu dau dovadă de precauţia proprie utilizatorului adult.

Ca o regulă generală, jucăriile sunt proiectate şi fabricate pentru vârste specifice copiilor.

Caracteristicile lor corespund vârstei şi stadiului de dezvoltare ale copiilor şi utilizarea lor presupune anumite aptitudini.

Accidentele sunt cauzate frecvent de faptul că jucăria este dată unor copii cărora nu le este destinată sau este utilizată în alt scop decât acela pentru care a fost proiectată. Se recomandă ca alegerea unei jucării sau a unui joc să facă obiectul unei alegeri atente; este cazul să se ţină seama de dezvoltarea mentală şi fizică a copilului care o va utiliza.

Cerinţele acestui standard european nu absolvă părinţii sau persoanele care se ocupă de copii, de responsabilitatea de a supraveghea copilul în timpul jocului.

Acest standard european stabileşte cerinţele şi metodele de încercare pentru proprietăţile mecanice şi fizice ale jucăriilor.

Acest standard european se aplică jucăriilor pentru copii; prin „jucărie” se înţelege orice produs sau material proiectat sau destinat în mod vizibil a fi utilizat în timpul jocului de copiii cu vârsta mai mică de 14 ani. Acesta se referă la jucăriile noi şi ţine seama de durata de utilizare normală şi previzibilă şi de condiţiile normale sau previzibile de utilizare a jucăriilor, având în vedere comportamentul obişnuit al copiilor.

Standardul cuprinde cerinţe specifice jucăriilor destinate copiilor mai mici de 36 luni şi copiilor care sunt prea mici pentru a se aşeza singuri. Pentru utilizarea acestui standard european, jucăriile moi umplute simple, realizate pentru a fi ţinute sau mângâiate, sunt considerate jucării destinate copiilor mai mici de 36 luni.

Acest standard european stabileşte, de asemenea, cerinţele referitoare la ambalare, marcare şi etichetare.

Standardul nu se referă la instrumente muzicale, la echipamentele sportive sau la alte produse similare, dar include variantele lor de jucărie.

Standardul nu se referă la aspectul de securitate electrică a jucăriilor, care face obiectul standardului  EN 62115, Jucării electrice. Securitate.

Standardele pot fi achiziţionate pe hârtie sau în format electronic (CD).

Pentru comenzi, vă rugăm să ne contactaţi la:

Serviciul Vânzări-Abonamente

Tel : 021- 316.77.25, Fax :021- 317.25.14/ 021- 312.94.88

e-mail : vanzari@asro.ro.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: