Asociaţia de Standardizare din România

Acasă » Noutati » Seria de standarde SR EN 14034-1+A1:2011, Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor de praf

Seria de standarde SR EN 14034-1+A1:2011, Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor de praf

Cuprinde metode de determinare a caracteristicilor de securitate care stau la baza identificării pericolelor de explozie şi prevederii măsurilor de protecţie la explozie în vederea prevenirii sau reducerii efectelor exploziilor.

Toate cele patru standarde din serie au aceeaşi structură: descrierea aparaturii utilizate pentru determinarea caracteristicilor şi modul de calibrare şi verificare, modul de eşantionare, măsurile de protecţie care trebuie respectate în timpul determinării, procedura de încercare, modul de realizare a raportului de încercare.

Aceste standarde europene au fost elaborate ca urmare a unui mandat primit de CEN de la Comisia Europeană şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb pentru a asigura un mijloc de conformitate cu cerinţele esenţiale din Directiva Europeană 94/9/CE, Echipamente şi sisteme de protecţie în medii potenţial explozive.

Metodele de mai jos nu se aplică explozivilor recunoscuţi, cum ar fi, praful de puşcă şi dinamita, substanţelor care nu necesită oxigen pentru combustie, substanţelor piroforice sau substanţelor sau amestecurilor de substanţe care pot avea un comportament similar în anumite condiţii. În cazul în care există dubii referitoare la existenţa unui pericol datorat proprietăţilor explozive, se recomandă să se consulte un expert.

Cele patru standarde din seria SR EN 14034 sunt:

SR EN 14034-1+A1:2011, Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor de praf. Partea 1: Determinarea presiunii de explozie maxime pmax a norilor de praf

Acest standard stabileşte metoda de determinare experimentală a presiunii de explozie maxime a norilor de praf. Presiunea de explozie maximă reprezintă valoarea maximă a suprapresiunii create în timpul exploziilor atmosferelor explozive în domeniul de explozie al unui praf combustibil într-un vas închis. Măsurarea presiunii de explozie maxime constituie principiul de bază utilizat pentru protecţia la explozie în cadrul proiectării şi construcţiei echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, în vederea reducerii efectelor exploziilor.

Această presiune de explozie maximă reprezintă o caracteristică de securitate utilizată pentru identificarea pericolului şi conceperea de măsuri de securitate pentru atenuarea efectelor distructive ale exploziilor de praf.

Acest document descrie metoda de încercare pentru determinarea presiunii de explozie maxime a norilor de praf, într-un vas închis, în condiţii iniţiale de temperatură şi presiune definite.

SR EN 14034-2+A1:2011, Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor de praf. Partea 2: Determinarea vitezei maxime de creştere a presiunii de explozie (dp/dt)max a norilor de praf

Acest standard european stabileşte metoda de determinare experimentală a vitezei maxime de creştere a presiunii de explozie a norilor de praf. Viteza maximă de creştere a presiunii de explozie reprezintă valoarea maximă a creşterii presiunii în unitatea de timp, în timpul exploziilor atmosferelor explozive, în domeniul de explozie a unui praf combustibil, într-un vas închis. Măsurarea vitezei maxime de creştere a presiunii de explozie stă la baza protecţiei la explozie în cadrul proiectării şi construcţiei echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, în vederea reducerii efectelor exploziilor.

Acest standard stabileşte metoda de încercare pentru determinarea vitezei maxime de creştere a presiunii de explozie a norilor de praf într-un vas închis, în condiţii iniţiale de temperatură şi presiune definite. 

SR EN 14034-3+A1:2011, Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor de praf. Partea 3: Determinarea limitei inferioare de explozie LEL a norilor de praf

Acest standard european stabileşte metoda de determinare experimentală a limitei inferioare de explozie a norilor de praf. Limita inferioară de explozie reprezintă concentraţia minimă de praf combustibil în amestec cu aerul la care se poate produce o explozie. Măsurarea limitei inferioare de explozie stă la baza identificării pericolelor şi prevenirii exploziilor.

Acest standard descrie metoda de încercare pentru determinarea limitei inferioare de explozie a norilor de praf într-un vas închis, în condiţii iniţiale de temperatură şi presiune definite. 

SR EN 14034-4+A1:2011, Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor de praf. Partea 4: Determinarea concentraţiei limită de oxigen CLO a norilor de praf

Acest document stabileşte metoda de determinare experimentală a concentraţiei limită de oxigen a amestecurilor de praf / aer / gaz inert. Concentraţia limită de oxigen reprezintă valoarea maximă a concentraţiei de oxigen a unui amestec de praf / aer / gaz inert la care explozia prafului nu poate avea loc. Măsurarea concentraţiei limită de oxigen constituie principiul de bază utilizat pentru protecţia la explozie prin „inertizare”.

Această concentraţie limită de oxigen reprezintă o caracteristică de securitate utilizată pentru identificarea pericolului şi conceperea de măsuri de securitate. Aceasta se face în scopul evitării sau reducerii cantităţii de atmosferă explozivă.

Acest document descrie metoda de încercare pentru determinarea concentraţiei limită de oxigen a norilor de praf, într-un vas închis, în condiţii de temperatură şi presiune definite.

Standardele pot fi achiziţionate pe hârtie sau în format electronic (CD).

Pentru comenzi, vă rugăm să ne contactaţi la:

Serviciul Vânzări-Abonamente

Tel : 021- 316.77.25, Fax :021- 317.25.14/ 021- 312.94.88

e-mail : vanzari@asro.ro.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: