Asociaţia de Standardizare din România

Acasă » Noutati » Gaze cu efect de seră

Gaze cu efect de seră

Schimbările climatice au fost identificate ca fiind ca una dintre cele mari provocări cu care se confruntă naţiunile, guvernele, mediul de afaceri şi cetăţenii în deceniile care urmează. Modificările climatice au implicaţii atât pentru sistemele antropice, cât şi pentru cele naturale şi ar putea conduce la modificări importante în utilizarea resurselor, în activităţile productive şi economice.

Ca un răspuns au fost dezvoltare şi implementate iniţiative internaţionale, regionale, naţionale şi locale pentru limitarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră (GES) în atmosfera pământului. Astfel de iniţiative GES se bazează pe cuantificarea, monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor şi sau a cantităţilor îndepărtate GES.

Scopul general al activităţilor de validare sau verificare GES este de a da încredere tuturor părţilor care se bazează pe o declaraţie referitoare la GES. Partea care face declaraţia referitoare la GES este responsabilă pentru conformitatea cu cerinţele standardului sau programului GES adecvat.

Pentru a veni în ajutorul organizaţiilor în activitatea de cuantificare, monitorizare şi raportare a gazelor cu efect de seră, ISO împreună cu CEN a elaborat o serie de standarde care au fost adoptate de curând ca standarde române. Acestea sunt:

 

SR EN ISO 14064-1:2012, Gaze cu efect de seră. Partea 1: Specificaţii şi ghid, la nivel de organizaţie, pentru cuantificarea şi raportarea emisiilor şi a cantităţilor îndepărtate de gaze cu efect de seră

Această parte a ISO 14064 specifică principiile şi cerinţele la nivel de organizaţie pentru cuantificarea şi raportarea emisiilor şi a cantităţilor îndepărtate de gaze cu efect de seră (GES). Aceasta include cerinţe pentru proiectarea, dezvoltarea, managementul, raportarea şi verificarea inventarului GES, al unei organizaţii.

 

SR EN ISO 14064-2:2012, Gaze cu efect de seră. Partea 2: Specificaţii şi ghid, la nivel de proiect, pentru cuantificarea, monitorizarea şi raportarea reducerilor de emisii sau a îmbunătăţirii gradului de îndepărtare a gazelor cu efect de seră

Această parte a ISO 14064 specifică principiile şi cerinţele şi furnizează îndrumări, la nivel de proiect, pentru cuantificarea şi raportarea activităţilor care vizează reduceri ale emisiilor sau îmbunătăţiri ale gradului de îndepărtarea a gazelor cu efect de seră (GES). Aceasta include cerinţe pentru planificarea unui proiect GES, pentru identificarea şi selectarea surselor, a captatoarelor cât şi a rezervoarelor GES relevante pentru proiect şi scenariul de referinţă, pentru monitorizarea, cuantificarea, documentarea şi raportarea performanţei proiectului GES şi pentru administrarea calităţii datelor.

 

SR EN ISO 14064-3:2012, Gaze cu efect de seră. Partea 3: Specificaţii şi ghid pentru validarea şi verificarea declaraţiilor referitoare la gaze cu efect de seră

Această parte a ISO 14064 specifică principii şi cerinţe şi furnizează îndrumări pentru persoanele care conduc sau administrează validarea şi/sau verificarea declaraţiilor referitoare la gazele cu efect de seră (GES). Se poate aplica pentru cuantificarea GES la nivel de organizaţie sau proiect, inclusiv cuantificarea, monitorizarea şi raportarea GES efectuate în conformitate cu ISO 14064-1 sau
ISO 14064-2.

Această parte a ISO 14064 specifică cerinţe pentru selectarea persoanelor care validează/verifică GES, prin stabilirea nivelului de garanţie, a obiectivelor, a criteriilor şi a domeniului de aplicare, determinarea abordării validării/verificării, evaluarea datelor, informaţiilor, sistemelor de informaţii şi control, legate de GES, evaluarea declaraţiilor GES şi elaborarea declaraţiile de validare/verificare.

 

SR EN ISO 14065:2012, Gaze cu efect de seră. Cerinţe pentru organismele care efectuează validarea şi verificarea emisiilor gazelor cu efect de seră, pentru utilizarea în acreditare sau în alte forme de recunoaştere

Acest standard internaţional specifică principiile şi cerinţele pentru organismele care efectuează validări sau verificări ale declaraţiilor referitoare la gazele cu efect de seră.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: