Asociaţia de Standardizare din România

Acasă » Noutati » A fost publicat Buletinul Standardizării pentru luna august care cuprinde informaţii privind standardizarea naţională, europeană şi internaţională, prin publicarea listelor cu standardele române, europene şi internaţionale care au fost aprobate în luna anterioară şi a listelor cu proiectele intrate în anchetă publică

A fost publicat Buletinul Standardizării pentru luna august care cuprinde informaţii privind standardizarea naţională, europeană şi internaţională, prin publicarea listelor cu standardele române, europene şi internaţionale care au fost aprobate în luna anterioară şi a listelor cu proiectele intrate în anchetă publică

Asupra proiectelor de standarde (naţionale, europene şi internaţionale) poate face observaţii orice persoană fizică sau juridică. Proiectele pot fi obţinute de la ASRO, contracost, precizând indicativul şi titlul proiectului. Observaţiile se pot transmite către Asociaţiei de Standardizare din România pe adresa de e-mail standardizarea@asro.ro până la termenul indicat după fiecare proiect, termen care reprezintă sfârşitul anchetei publice.

Membrii comitetelor tehnice primesc gratuit proiectele standardelor care aparţin domeniului comitetului tehnic respectiv.

Comitetele tehnice naţionale, sunt structuri fără personalitate juridică ale organismului naţional de standardizare în cadrul cărora se desfăşoară activitatea de standardizare naţională. Organizarea şi modul de lucru ale comitetelor tehnice sunt prevăzute în standardul SR 10000-3 Principiile şi metodologia standardizării. Partea 3: Structura şi modul de lucru ale comitetelor tehnice.

Activitatea comitetelor tehnice se desfăşoară atât pe plan naţional, cât şi european şi internaţional.

Membrii comitetelor tehnice naţionale sunt persoane juridice interesate din diferite sectoare de activitate. Acestea pot fi: agenţi economici, institute de cercetare, instituţii de învăţământ, asociaţii profesionale, organisme guvernamentale etc. Componenţa comitetelor tehnice trebuie să asigure reprezentarea corespunzătoare a tuturor factorilor interesaţi: producători, utilizatori, consumatori, autorităţi etc. Pentru a deveni membru al unui comitet tehnic naţional de standardizare trebuie să se transmită o solicitare scrisă (e-mail sau fax) către ASRO.

Prin participarea la activitatea comitetelor tehnice, specialiştii factorilor interesaţi au posibilitatea să-şi aducă contribuţia la standardizarea naţională, europeană sau internaţională, să cunoască în avans informaţiile propuse pentru a fi incluse în standarde, putând astfel lua măsurile care se impun. Totodată, participarea activă la lucrările comitetelor tehnice reprezintă o deosebită oportunitate pentru a realiza şi întreţine contacte cu specialiştii din domeniul specific de activitate, din ţară şi străinătate.

Exemple de proiecte de standarde europene supuse anchetei publice în această perioadă:

prEN 16636
Servicii de gestionare a dăunătorilor. Cerinţe şi competenţe
dea: 2013-12-04

 

prEN ISO 18743
Microbiologia alimentelor. Detectarea larvelor de Trichinella în carne. Metoda fizică prin digestie

dea: 2013-10-04

 

EN 12828:2012/FprA1
Sisteme de încălzire a clădirilor. Proiectarea sistemelor de încălzire cu apă caldă
dea: 2013-12-11

 

FprEN ISO 14554-1
Condiţii de calitate pentru sudare. Sudare electrică prin presiune a materialelor metalice. Partea 1: Condiţii de calitate complete
dea: 2013-10-18

 

FprEN ISO 14554-2
Condiţii de calitate pentru sudare. Sudare electrică prin presiune a materialelor metalice. Partea 2: Condiţii de calitate elementare
dea: 2013-10-18

 

prEN 14749
Mobilier. Mobilier de uz casnic şi de bucatarie. Elemente pentru depozitare şi blaturi de lucru. Cerinţe de securitate şi metode de încercare
dea: 2013-12-11

 

FprEN 61811-1:2013
Relee electromecanice de tot sau nimic supuse regimului de asigurare a calităţii. Partea 1: Specificaţie generică şi specificaţie de detaliu goală
dea: 2013-10-25

Exemple de proiecte de standarde internaţionale supuse anchetei publice în această perioadă:

 

ISO/DIS 27891

Aerosol particle number concentration – Calibration of condensation particle counters
Data limita de vot: 2013-10-20

 

ISO/DIS 17916
Safety of thermal cutting machines
Data limita de vot: 2013-10-05

 

ISO/DIS 14960-1
Tubeless tyres – Valves and components – Part 1: Test methods
Data limita de vot: 2013-10-16

 

ISO/DIS 10555-6
Intravascular catheters – Sterile and single-use catheters – Part 6: Subcutaneous implanted ports
Data limita de vot: 2013-10-11

 

ISO/DIS 9687
Dentistry – Graphical symbols for dental equipment
Data limita de vot: 2013-10-05

 

ISO/DIS 8132
Hydraulic fluid power – Mounting dimensions for accessories for single rod cylinders, 16 MPa (160 bar) medium and 25 MPa (250 bar) series
Data limita de vot: 2013-10-16

 

IEC 61169-1:2013
Radio frequency connectors – Part 1: Generic specification – General requirements and measuring methods

Pentru achiziţionarea Buletinului Standardizării vă rugăm să ne contactaţi la:

Serviciul Vânzări-Abonamente

      Radu Drăghici

      e-mail: radu.drăghici@asro.ro

      tel.: 021 316 79 20

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: