Asociaţia de Standardizare din România

Acasă » 2014 » August

Arhive lunare: August 2014

SR EN 12732:2013, Infrastructura pentru gaze. Sudarea conductelor de oţel. Cerinţe funcţionale

Acest standard european conţine cerinţe pentru execuţia şi încercările îmbinărilor sudate utilizate la instalarea şi modificarea conductelor de transport şi reţelelor de conducte de oţel terestre, din infrastructura pentru gaze, inclusiv conductele aflate în exploatare, pentru toate domeniile de presiune pentru transportul gazului natural procesat, netoxic şi necorosiv, şi pentru transportul de gaze neconvenţionale, cum este biometanul injectat, atunci când:

  • elementele conductelor de transport sunt realizate din oţel carbon nealiat sau slab aliat;
  • conducta de transport nu este situată în cadrul unor zone comerciale sau industriale ca parte integrantă a procesului industrial care se desfăşoară în aceste zone, cu excepţia oricăror conducte de transport şi instalaţii care alimentează cu gaz astfel de zone;
  • reţeaua de conducte nu este situată în interiorul unor instalaţii casnice;
  • temperatura de proiectare a sistemului este cuprinsă între – 40 °C şi 120 °C, inclusiv.

Standardul cuprinde categoriile de cerinţe privind sistemul calităţii (recomandat, opţional, nerecomandat) referitoare la contractanţii pentru sudare, sudori, personalul pentru supravegherea şi coordonarea sudării şi organizaţiile şi personalul pentru încercări.

Pentru materialele consumabile pentru sudare, sunt specificate standardele pe care acestea trebuie să le respecte şi sunt precizate cerinţele privind compatibilitatea materialelor de adaos, respectiv limita de curgere specificată, rezistenţa de rupere la tracţiune, limita de curgere convenţională şi energia de rupere la încovoiere prin şoc.

Standardul mai cuprinde cerinţe generale privind executarea sudării şi cerinţe specifice privind pregătirea îmbinării, preîncălzirea, prinderea provizorie, sudarea efectivă, curăţarea şi protejarea post-sudare şi repararea sudurilor cu defecte.

SR EN 12732 stabileşte şi cerinţele specifice inspecţiei efectuate în vederea asigurării calităţii sudurii: inspecţia din timpul sudării, inspecţia vizuală finală, examinările nedistrucţive şi încercările distructive. Rezultatele acestor încercări trebuie să fie documentate.

În standard sunt cuprinse şi capitole referitoare la cerinţele specifice pentru:

  • infrastructurile pentru gaze cu presiunea maximă de lucru (MOP) mai mică sau egală cu 16 bar
  • infrastructuri pentru gaze cu o presiune maximă de lucru (MOP) mai mare de 16 bar
  • staţiile de măsurare, reglare şi comprimare

De asemenea, în standard sunt mai multe anexe informative:

  • Anexa A (informativă) – Procedură de calificare a sudorilor de conducte de transport (suduri circulare şi racorduri)
  • Anexa B (informativă) – Examinarea pentru detectarea defectelor de laminare (stratificărilor)
  • Anexa C (informativă) – Tehnica difracţiei timpului de zbor (TOFD)
  • Anexa D (informativă) – Aspecte critice la sudarea cuplărilor şi la alte lucrări de sudare pe conducte sub presiune
  • Anexa E (informativă) – Examinarea vizuală a îmbinărilor sudate
  • Anexa F (informativă) – Examinarea manuală cu ultrasunete a îmbinărilor sudate pentru grosimea peretelui cuprinsă între aproximativ 6 mm şi 8 mm
  • Anexa G (normativă) – Criterii de acceptare – Recomandări pentru suduri realizate pe şantier
  • Anexa H (informativă) – Lipirea tare şi sudarea aluminotermică a prizelor de potenţial ale sistemelor de protecţie catodică
  • Anexa I (informativă) – Modificări tehnice semnificative ale acestui standard european faţă de ediţia precedentă.
Anunțuri

SR EN 60079-17:2014, Atmosfere explozive. Partea 17: Inspecţia şi întreţinerea instalaţiilor electrice

Instalaţiile electrice din ariile periculoase au caracteristici special concepute pentru funcţionarea în astfel de atmosfere. Este esenţial, din motive de siguranţă în aceste arii, să se păstreze integritatea caracteristicilor speciale ale instalaţiilor electrice pe tot parcursul ciclului de viaţă. Acest standard asigură detalii pentru inspecţia iniţială, pentru inspecţiile periodice regulate ulterioare şi pentru supravegherea continuă asigurată de către personalul calificat.

Această parte a standardului pe părţi CEI 60079 este destinată aplicării de către utilizatorii instalaţiilor electrice şi de aceea cuprinde factorii direct legaţi de inspecţia şi întreţinerea instalaţiilor electrice din arii periculoase, unde pericolul poate fi cauzat de gaze inflamabile, vapori, ceaţă, praf, fibre sau scame.

Standardul completează cerinţele din CEI 60364-6, Instalaţii electrice de joasă tensiune. Partea 6: Verificare.

În cazul existenţei de praf, fibre sau scame, nivelul întreţinerii curente poate influenţa cerinţele de inspecţie şi de întreţinere. Acest standard este destinat să fie aplicat în cazul în care poate exista un risc din cauza prezenţei amestecurilor explozive de gaze sau de praf cu aer sau straturi de praf combustibil în condiţii atmosferice normale. Standardul nu se aplică:

  • ariilor miniere subterane,
  • pulberilor de explozivi care nu necesită oxigen pentru ardere,
  • substanţelor piroforice.

Acest document de armonizare înlocuieşte HD 384.6.61 S2:2003.

Principalele modificări faţă de HD 384.6.61 S2:2003 sunt:

  • extinderea domeniului de aplicare pentru a acoperi în plus faţă de verificările iniţiale şi verificările periodice ale instalaţiilor electrice;
  • modificarea prescripţiilor de verificare în cazul protecţiei prin deconectare automată a alimentării;
  • prescripţii pentru verificarea condiţiilor pentru protecţia suplimentară;
  • prescripţii pentru raportare după finalizarea verificărilor iniţiale şi periodice;
  • informaţii privind măsurarea impedanţei buclei de legare la pământ cu cleşti de curent;
  • informaţii privind evaluarea căderii de tensiune;
  • recomandări pentru echipamente electrice care sunt reutilizabile;
  • modele tipizate de formulare care pot fi utilizate pentru descrierea verificărilor iniţiale şi periodice ale instalaţiilor electrice.

SR EN ISO 15112:2014, Gaz natural. Determinarea energiei

 

Datorită atât creşterii valorii energiei, cât şi variaţiei calităţii gazului, facturarea pe baza energiei termice devine esenţială între părţile contractante, iar necesitatea determinării puterii calorifice prin măsurare sau calcul a condus la utilizarea mai multor tehnici.

Determinarea energiei este un factor necesar, oricând şi oriunde se măsoară gazul natural, de la operaţiile de producere şi de procesare până la consumul utilizatorului final. Acest standard a fost elaborat să acopere aspectele referitoare la producţie/transport şi distribuţie/utilizator final. Acesta informează utilizatorii asupra modului de definire a unităţilor de energie pentru facturare, bazate pe măsurare, pe calcul sau pe ambele, pentru a spori încrederea părţilor contractante în rezultate.

Alte standarde referitoare la gazul natural, măsurarea debitului, măsurarea puterii calorifice, procedura de calcul şi prelucrare a datelor cu privire la producţie, transportul şi distribuţia de gaz care implică cumpărare, vânzare sau transfer de gaz natural pot fi relevante pentru acest standard internaţional.

Acest standard internaţional stabileşte mijloacele de determinare a energiei gazelor naturale prin măsurare sau prin calcul şi descrie tehnicile asociate şi măsurile necesare a fi întreprinse. Calculul energiei termice se bazează pe măsurarea separată a cantităţii de gaz transferat, exprimată în masă sau volum, precum şi pe puterea sa calorifică, măsurată sau calculată. Se oferă, de asemenea, mijloacele generale pentru calculul incertitudinilor.

Standardul internaţional se aplică oricărei staţii de măsurare a gazului, de la transportul pentru uz casnic până la transportul la presiune foarte ridicată. Nu se exclud tehnicile noi, însă performanţa dovedită a acestora trebuie să fie echivalentă sau mai bună decât cea a tehnicilor la care face referire acest standard internaţional.

Standardul se refera la:

Măsurarea gazului
–  măsurarea volumului
–  măsurarea puterii calorifice
–  conversia volumului
–  etalonare
–  stocare şi transmitere date

Determinarea energiei
–  interfeţe
–  metode de determinare a energiei

Strategie şi proceduri
– strategii pentru determinarea energiei
– verificări ale verosimilităţii

Metode de atribuire
–  atribuire fixă
–  atribuire variabilă
–  determinarea puterii calorifice reprezentative

Calculul cantităţilor de energie
– ecuaţii generale pentru calculul energiei
– calculul valorilor medii – Calcul pe baza puterilor calorifice medii şi volumelor cumulative
– conversia volumului şi conversia volumului în masă
– determinarea energiei pe baza puterilor calorifice declarate

Exactitatea energiei calculate
– exactitate
– calculul incertitudinii
– eroare de justeţe

Controlul calităţii şi asigurarea calităţii
– verificarea evoluţiei datelor de măsurare
– trasabilitate
– valori de substituţie

Anexa A – Mijloace de măsurare principale şi tehnici de determinare a energiei

Anexa B – Diferite evoluţii posibile ale puterii calorifice

Anexa C – Conversia volumului şi conversia volumului în masă

Anexa D – Determinarea incrementală a energiei

Anexa E – Exemple practice pentru conversia volumului şi calculul cantităţii de energie

Anexa F – Exemple practice pentru calculul mediei puterii calorifice, în funcţie de situaţii diferite de livrare

Anexa G – Moduri de determinare a valorilor de substituţie

Anexa H – Exemplu grafic al verificării verosimilităţii

Anexa I – Exemplu grafic referitor la date necorectate, corecţia erorilor de justeţe şi la rezultatul final

Anexa J –  Determinarea puterii calorifice de la un singur rezervor.